02 03 On sheep, relationships and drowning ships: Străinul 04 05 15 16 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 31 32 33

Străinul

34
E un om în apartamentul meu, a intrat acum ceva vreme fără să-l chem, fără să-i dau voie. Se comportă ca şi cum nu aş fi aici, cu el.

Se trezeşte în fiecare zi la a doua alarmă, se spală pe dinţi, mănâncă o felie de pâine neagră cu unt şi cu miere, îşi bea cafeaua, se îmbracă şi apoi pleacă. Nu ştiu exact unde. Îmi zice că merge la birou, unde stă până seara, de luni până vineri. Iar când se întoarce, se descalţă, apoi se aşează pe canapeaua din living şi se uită absent, vreo oră jumate, la un program de sport.

Merge marţea, joia şi sâmbăta la spinning şi se întoarce acasă cu un sentiment de satisfacţie pentru că a avut destulă motivaţie încât să se îmbrace, să se încalţe şi să conducă zece minute până acolo.

Poate viaţa lui pare plictisitoare, dar nu e deloc aşa. În fiecare duminică pe la şapte merge la un film. Înainte de a intra în sală îşi cumpără o îngheţată cu două buline, una de rom cu stafide, una de tiramisu. E cea mai bună îngheţată din oraş. În fiecare vineri iese în oraş cu nişte oameni care probabil merg şi ei la spinning sau se uită şi ei la programul ăla de sport sau merg duminica la film.

Sâmbăta dimineaţa îşi bea cafeaua în tihnă şi stă pe canapeaua din living, cu ochii în tavan. Probabil se gândeşte la ceva, nu îmi dau seama. La un moment dat, îl văd cum pleacă, intră în maşină, dă drumul tare la muzică şi porneşte… Sâmbăta e ziua tuturor posibilităţilor. După spinning.

Omul ăsta nu mă deranjează deloc, nu mă plâng. E genul ăla de om care îţi intră în casă, iar când pleacă, nici măcar nu eşti sigur dacă a fost. E… transparent. Şi îşi vede de treaba lui. Doar că nu ştiu ce vrea de la mine, sau dacă vrea ceva. Poate că vrea, pur şi simplu, să îi treacă zilele cumva, lângă mine. Dacă vrea, n-are decât! Pe mine nu mă deranjează.

Acum îl văd cum aruncă ceva ierburi uscate peste nişte pulpe la tavă. Ce drăguţ! Am un roboţel în bucătărie.



Să nu uităm de Dutzu: http://onsheep.blogspot.com/2011/08/viata-asa-cum-este-ea.html !
Banca Raiffeisen, cont euro: RO89RZBR0000060009130468
Banca BRD, cont lei: RO63BRDE360SV30509833600
Titular cont: Ilinca Florin
35 36 37 38