Ştiu că am stabilit că nu fac nimic vara asta dar, după o săptămână în care m-am identificat atât fizic, cât şi spiritual, cu patul, am luat hotărârea de a nu lăsa viaţa să curgă în van pe lângă mine şi de a mă apuca de dezlegat unul dintre marile mistere ale rasei umane, şi anume pe cel mai important. Pentru ca rezultatele studiului să fie cât mai concludente, am avut grijă să nu omit niciun detaliu realmente semnificativ.
Mi-am luat, aşadar, pachetul de seminţe şi doza de bere, m-am aşezat confortabil în faţa televizorului, mi-am pus picioarele pe masă, am reglat sonorul undeva între iritare şi durere şi am căscat ochii. Spania-Germania. O observaţie pe care am făcut-o în urma unui studiu precedent şi pe care o găsesc extrem de folositoare e că, în fotbal, trebuie să ţii cu cineva. Nu contează că joacă echipe care nu ştii exact de pe ce continent sau din ce văgăună provin, că joacă Burkina Faso cu Republica Democrată Congo, că joacă Şiriana Şiria cu Lipovana Lipova, tu trebuie să alegi echipa pentru care ţi-ai sacrifica ultimii doi ani din viaţă şi în care îţi pui toată speranţa, dragostea şi forţa. Cum am spus, lucrurile trebuie făcute ca la carte. Aşa că, în urma unei mistuitoare lupte interioare, am decis că ţin cu Spania. Faptul că germana e o limbă pe care mie mi-e imposibil să o învăţ şi faptul că Spania are deschidere la Mediterană - care, în momentul de faţă, e marea mea preferată - au fost argumente solide.
Sparg prima sămânţă. Un început bun. Sorb prima gură de bere. Sper să apuc să ameţesc înainte să trebuiască să o beau pe a doua. Se declanşează isteria. Aştept să mă cuprindă înfrigurarea, să simt emoţia, să trăiesc meciul. Deocamdată nu se întâmplă nimic, dar sunt foarte încrezătoare. La urma urmei, în faţa mea se petrece un adevărat spectacol al masculinităţii. Am toate motivele să mă entuziasmez! Douăzeci de bărbaţi aleargă după o minge şi alte şaizeci de mii de bărbaţi stau în jurul lor şi se uită la ei şi alte câteva milioane de bărbaţi stau la televizor şi se uită la ei. Stai puţin! Adică mai multe milioane de bărbaţi se uită la douăzeci de bărbaţi cum aleargă în jurul unei mingi? Ce poate fi? Ce e fotbalul şi cum îşi propagă el influenţa asupra a câteva zeci de milioane de bărbaţi? Care e esenţa acestei manifestări primordiale?
E gălăgie, e agitaţie, e miză, e trăire. Mult testosteron alergându-mi prin faţa ochilor. Parcă-mi alunecă berea tot mai uşor pe gâtlej. Echipa mea e în formă. Se vede că în latini e sângele mai fierbinte! Începe să-mi placă. Încep chiar să uit de intenţia iniţială. Când... GOOOL!!!
Şi-atunci, creierul meu se deschide. Cerul se despică în două şi o lumină divină se abate asupra mea. Lumina cunoaşterii. Am pătruns într-un plan superior al existenţei. Am ajuns să înţeleg esenţa fotbalului, esenţa bărbatului, esenţa lui Adam şi esenţa însăşi a lumii! Fotbalul nu e despre nişte bărbaţi care aleargă după o minge. Fotbalul nu e despre nişte bărbaţi care se uită la alţi bărbaţi care aleargă după o minge. Fotbalul nu e despre seminţe şi bere. Fotbalul e despre o poartă! O poartă în care trebuie să lupţi să introduci o minge. O poartă în care doar cel mai bun dintre cei mai buni reuşeşte să introducă o minge. Iar toţi ceilalţi trăiesc prin el. Ei nu vor putea niciodată să marcheze acolo, dar aici nu mai e vorba de individ. E vorba de bărbat, ca speţă.
Fotbalul e o metaforă a vieţii. E metafora vieţii unui bărbat.