Te vreau pe tine ziua, să plecăm departe pe hartă. Să fugă ţări, oraşe, munţi, ape. Toate în urmă. Dar nimeni să nu ne ştie de urmă. Să mă furi. Să mă duci departe. Să nu mă laşi să-mi vină să mă uit în spate. Şi să ajungem odată la casa din poveşti. Sau, dacă nu... să mergem mereu în faţă, mereu mai departe.
Te vreau pe tine ziua, să ne plimbăm de mână prin oraşe mici, pavate ca-n poveşti cu copii şi vrăjitoare. Să mâncăm castane prăjite, fiecare din punga lui. Să le termin prima şi să mai iau o castană din punga ta. Poate chiar ultima... De la geamuri, de după muşcate, bătrâne uscate să ne privească până la capătul străzii. Şi să ne vadă împreună până la capătul lumii.
Te vreau pe tine ziua, să culegem scoici pe o plajă. Scoici sau pietre sau orice ne mai aduce marea. Să le luăm pe toate aşa cum vin. Şi să le dăm drumul. Doar cum vin, aşa se şi duc. Şi până la urmă toate vin şi toate se duc.
Te vreau pe tine ziua, să decojim ciuperci, să punem pe ele sare. Să ne uităm la filme cu războaie, eroi, laşi, câştigători şi perdanţi. Şi la urma urmei, toţi să fie, de fapt, actori. Nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă, toată lumea tace şi trăieşte. Cât trăim, să mâncăm împreună păduri de ciuperci şi mine de sare.
Te vreau pe tine noaptea, să uităm de altare, de cuvinte, de reguli şi de noi. Să uităm de ieri, de mâine, de el, de ea, de ei, de ele. De toţi, de toate. Să ne ascundem lumea sub o pătură aspră. Să se tânguie ploaia printr-o fereastră spartă. Să ne plece îngerii să se roage pentru noi. Târziu, în noapte, abia... eu să redevin eu, tu să redevii tu. Să devenim înapoi.