O caracteristică a românului, de rând sau de seamă, e că ştie să le facă pe toate. Cel puţin din gură. Acum, caracteristica principală a românului e că, dacă totuşi nu ştie şi nu ştie să facă ceva, acest lucru trebuie să-i fie demonstrat. Ca la carte. Cu ipoteză, concluzie, demonstraţie. Trebuie să înţeleagă esenţa "nu ştiu"-lui, să lupte cu el, să-i curgă sudoarea neputinţei pe frunte!
O caracteristică a mea, oaie de seamă, e că ştiu să le fac pe toate. Mai ales din gură. Acum, caracteristica mea pricipală e că, dacă totuşi nu ştiu şi nu ştiu să fac ceva, acest lucru trebuie să fie învăţat. Ca la carte! Chit că rezultatul e mai pestriţ...
Sunt economist. Băncile din amfiteatrul de la facultate au înălţimea perfectă, scaunele sunt tapisate cu ceva material pluşat sub care există un burete moale... nu cred că aş dormi mai bine la altă facultate! Sunt scriitor. Scriu pe blog de două-trei ori pe săptămână, de vreo trei săptămâni încoace, şi toţi prietenii mei îmi spun că scriu minunat şi că se hăhăie copios când mă citesc. Sunt fashionistă. Dulapurile mele vomită - nu ştiu dacă de pline sau de colorate - şi toc de bani toată suflarea din jurul meu pentru ca să le menţin starea de suprasaturaţie. Sunt multilinguală. Cu inglişu' nu mori de foame nicăieri, iar portugheza şi franceza îmi sunt stocate în creier, doar că-n stare de leşin. Cred, oricum, că sufăr de o oarecare formă de retard, din moment ce, după patru ani de germană, tot ce am reţinut e cuvântul "kleidung", dar, chiar şi cu ăsta, eu nu aş muri de foame. Sunt bucătar de soi. Fac o mâncare - tu doar alege specificul - de să înghiţi şi furculiţa, dar nu te îngrijora! Riscul să o înghiţi se produce de trei ori pe an, că mai des de atât nu mă epuizez. Sunt critic de artă. În maxim trei minute ţi-am desfiinţat orice film, carte, pictură, sculptură, fotografie, piesă de teatru, am sau n-am văzut-o sau citit-o! Sunt cercetător în tehnologia chimică a produselor textile, pielii, blănurilor şi înlocuitorilor. Aş putea să belesc ochii la o pereche de pantofi o săptămână. Sunt expert financiar-bancar. Am nevoie de maxim trei magazine să ştiu exact ce trebuie făcut cu banii. Sunt fotograf. Am vreo zece giga de poze cu mine în calculator. Sunt hamal. Dacă merg cel puţin două zile undeva, chiar şi la buni, la ţară, categoric o să am la mine bagaje mai grele decât de două ori greutatea corpului meu.
Ultima găselniţă e că îmi doresc foarte mult să fiu croitor. Studiile arată că ritmul în care îmi cumpăr haine e egal cu ritmul în care coase acul maşinii de cusut. Am ajuns la concluzia că situaţia nu poate continua şi că trebuie să-i pun capăt cu orice preţ. Deoarece când eram mică toate Barbie-ile erau dezbrăcate de rochii şi îmbrăcate în... creaţiile mele şi deoarece zeii au zămislit revista Burda, unde găseşti lunar cam 50 de tipare, am decis că urmatoarea investiţie pe care o am de făcut este maşina de cusut "Brother LS-2125", laptele şi mierea maşinilor de cusut. Părinţii, bunicii, moşii, strămoşii au calculat că fiecare apucătură mă ţine, în medie, două săptămâni şi au rămas neînduplecaţi la rugăminţile mele pline de patos. Dar iepurele! Săracul iepure...
Şi iată-ne! Faţă în faţă, doar noi două. Cea mai interesantă chestie la ea e culoarea. Mereu mi-am dorit o maşină culoarea laptelui! Şi toată chestia aia albastră îi dă un aer grav şi distins, în acelaşi timp. O plac. Clar o plac! O mângâi suav. O admir pe toate părţile. Străluceşte. Găsesc un buton negru. Îmi fac de trei ori semnul crucii şi apăs. Şi nimic! Se-mpute treaba. Iau instrucţiunile.
...
Trei ore mai târziu, un tricou negru de-al mamei are în mijloc o linie albă, de un sfert de metru, relativ dreaptă. Un început bun!
