Toate erau la locul lor, aşa cum le lăsasem ultima oară. Paharele aşezate în zig-zag, în spatele vitrinei de sticlă, ibricul lângă aragaz, deşi el nu bea cafea niciodată, coşul cu potpourri pe masa din sufragerie, aceleaşi reviste de modă pe suportul de lemn şi, lângă, crema ei de mâini cu miros de migdale. Nu vedeam nicăieri un fir de praf sau o haină aruncată. Mă întrebam dacă nu cumva bunicul înnebunise.
Nu îl ştiam deloc aşa. El era opusul bunicii. Îi displăceau simetriile, îl chinuiau regulile, îl obosea ordinea şi îl irita o casă făcută, parcă, pentru a fi admirată, nu locuită. Singurul sfat pe care mi l-a dat vreodată a fost: "Când găseşti o femeie prea bună pentru tine, ia-o de nevastă. Dar, dacă e capricorn, fugi cât te ţin picioarele!". Mi-o spunea mereu când bunica era prin preajmă, iar ea zâmbea.
Începeam să mă simt vinovat că nu l-am vizitat de când ea s-a dus... Părea cât se poate de senin. L-am întrebat, încercând să-mi ascund îngrijorarea, cum se simte. Şi-a mutat privirea în gol, şi-a golit-o de orice expresie şi, zâmbind, a început:
Bunica ta... mare pacoste! A fost singura femeie pe care am iubit-o. Ăsta a fost cel mai uşor lucru pe care l-am făcut vreodată. Şi cel mai greu, deopotrivă.
Făcea o ciorbă straşnică! Nu râde, băiete, dragostea trece prin stomac! Vorbea întruna, dar ştia când să tacă. Şi ştia mereu să mă facă să o urmăresc cu privirea. Deşi parcă era mereu la fel... parcă era mereu alta. Avea o gură spurcată. Nu se lăsa de capul meu până nu mutam munţii din loc. De gura ei i-am mutat! Ştia să râdă, să plângă, să trăiască, să dorească, să viseze, să scrie, să urască. Şi cum ştia să mai iubească!
Şi mi-era greu să o iubesc, că era afurisită, ca toate femeile. Şi-o mai auzeam câteodată suspinând. Şi-o mai vedeam câteodată că e departe. Numa' ea cu gândurile ei. Şi nici Dumnezeu nu-şi dădea seama ce e-n capul său. Tare afurisită mai era...
Şi cum să nu-mi vină greu să o iubesc? O viaţă-ntreagă mi-a tot repetat cum să pun paharele, să nu-mi arunc hainele, unde să stea ibricul de cafea. Mi-a făcut din casă cămin. Apoi m-a lăsat cu casa. Cu casa goală...