Asta ţi se întâmplă când vrei să ai o atitudine superioară.
Mă trezesc de dimineaţă cu capul dublu, după o plină de esenţă seară studenţească, sar în blugi, trag două linii cu tuş pe pleoape. *Privire atentă la rezultat.* Una e lungă şi subţire, una groasă şi scurtă. Nasol. Am o expresie cam tâmpă, dar am marcat locul unde ar trebui să fie ochii. Mare plus. De partea cu pieptănatul am scăpat când m-am trezit, într-o altă dimineaţă, cu gândul că jumătate de metru de păr e total inutil şi total băbesc, iar la cinci zile după ieşeam din coafor tunsă bob. Ar fi prea mare paranteza dacă aş începe să povestesc cum la alte cinci zile după alea cinci zile am decis că m-am plictisit de bob şi că-mi las părul lung.
Revenind. Mi se triplează durerea de cap când deschid suficient de bine ochii, încât să-mi văd cearcănele, dar decid că e mai inspirat să dorm trei ore, mai târziu, decât să-mi petrec trei ore încercând să le acopăr. Pe lângă asta, eu nu am întâlnit un fond de ten capabil de asemenea miracole. Ochelari de soare. (Oare pot să stau cu ei la seminar?)
O iau la fugă pe scări. Fugă sau cum s-o fi numind când te grăbeşti pe tocuri de 10 cm. Obiectiv: "Gogoaşa înfuriată". Acum să nu vă imaginaţi că m-am trezit după trei ore de somn şi am început să alerg ca dementa prin complex, cu asemenea faţă, ca să-mi cumpăr gogoşi. Bodega cu pricina era singura care îmi venea în minte, în drum spre facultate, de unde puteam să iau ceva pe fugă. Dacă nu mănânc dimineaţa, sunt mai inutilă decât un piercing în buric.
Ajung. O tanti, afară, întinde ce-o fi pe geamurile alea, cu nişte şerveţele umede. Tanti 2, înăuntru, face acelaşi lucru. Mă uit la tanti 2, tanti 2 nu mă vede, desigur. Eu: Bună ziua! T2: - O mai las, spală femeia geamuri, e în culmea concentrării. Mă uit la mişcările ei diafane, până termină geamul din stânga. "În sfârşit", îmi zic, naivă. Trece la geamul din dreapta. Eu: Nu vă supăraţi, îmi daţi şi mie o gogoaşă cu brânză? T2 (ridicând sprâncenele a mirare): Imediat. Şi spală geamul mai departe. Eu (ridicând sprâncenele a mirare): A, îmi cer scuze, credeam că dumneavoastră staţi aici ca să vindeţi gogoşi. Şi plec.
Deci ce ţi se întamplă? Mori de foame.
Tot atitudinea asta superioară nu mă lasă să-mi fac blog. Că dacă are multă lume, de ce să-mi fac şi eu? Eu nu sunt multă lume. Aşa că ce fac? Aştept trei ani, până are TOATĂ LUMEA, apoi îmi fac şi eu. Deci sunt toată lume. Şi ca să fie treaba ca la Murphy, nu mai pot să-l botez cum vreau, "Sheeps", că toată lumea având blog, era normal ca primele 20 de nume la care mă gândesc să fie luate. Resemnată, îl botez "On sheeps". Şi-apoi mă izbeşte: "Eu o să scriu cel mai mult despre mine"...